Case Memoriale

Casa Memorială Ciprian Porumbescu

În localitatea suceveană Cacica se găseşte una dintre cele mai spectaculoase saline din România. Galeriile vechi de sute de ani, capela ortodoxă şi cea catolică, Lacul Sărat, unic în ţară, sala de dans, terenul de sport sunt doar câteva dintre locurile pe care trebuie să le vedeţi. Adevărul vă prezintă un reportaj minunat în cadrul campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“. Salina Cacica se găseşte în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Suceava. Obiectiv turistic încă de la jumătatea secolului trecut, salina Cacica este spectaculoasă prin vechime, simplitate şi spaţii generoase, pregătite pentru vizitare, dispuse pe mai multe orizonturi. Aerosolii salini cu efecte terapeutice, puritatea şi frumuseţea locului şi temperatura constantă, recomandă salina în orice anotimp pentru relaxare şi agrement. Una dintre cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură din Europa, salina este unică prin faptul că galeriile sale au fost săpate de mână, făra nici un utilaj. Pentru exploatarea şi extragerea sării din Salina Cacica nu au fost folosiţi vagoneţi, singura cale de acces în subteran sunt treptele de brad, mineralizate de saramura ce a pătruns în lemn în decursul timpului. Temperatura în mină este de aproximativ -15 grade Celsius, aşa că turiştilor li se recomandă să fie atenţi la vestimentaţie. Munca ocnaşilor de altădată a lăsat adevărate lucrări de artă: scări de acces tăiate în masivul de sare, tavane boltite sau galerii imense. Dar adevărata măsură a măiestriei celor ce au săpat sarea, o constituie mica biserică dăltuită în sare la o adâncime de 27 de metri şi sala de bal aflată la 37 de metri adâncime.

Casa Memorială Mihail Sadoveanu (Fălticeni)

Pe ulița Rădășenilor, azi strada Ion Creangă, numărul 68, scriitorul Mihail SADOVEANU și-a clădit Casa din deal, în propriul deceniu al veacului trecut (meșter, Gheorghe ANDRIOAIA din Bunești).

O casă încăpătoare, înconjurată de o curte întinsă. Împreună cu fratele său, agronomul Vasile SADOVEANU, scriitorul a plantat o alee de tei și pomi fructiferi, pentru viitoarea grădină a liniștii. Aici a locuit scriitorul între anii 1909 și 1918. Ajuns acasă, nu mă gândesc decât să mă reculeg și să mă odihnesc, scria SADOVEANU în 1913.

La Casa din deal, Mihail Sadoveanu a scris Povestiri de seară și Genoveva din Brabant în 1910, Apa morților în 1911, Un instigator și Bordeienii în 1912, Priveliști dobrogene în 1914, Neamul Șoimăreștilor în 1915, 44 de zile în Bulgaria în 1916 și, în sfârșit, File însângerate în 1917. Mihaiel SADOVEANU însă nu a putut să uite niciodată că în 1897, în ultimul an al gimnaziului, a publicat pentru prima oară, sub pseudonimul Mihai din Pașcani, o schiță inițială Domnișoara M din Fălticeni, în ziarul umoristic Dracula din București.

Casa Memorială Nicolae Labiș (Mălini)

Inaugurată în 1975, casa memorială este amenajată în locuinţa din centrul satului Mălini, care a aparţinut părinţilor poetului şi unde acesta a trăit un timp din scurta şi fulgerătoarea sa viaţă, zămislind aici poate cea mai semnificativă parte a inestimabilei sale moşteniri poetice.

Expoziţia de bază şi spaţiile memorialistice, desfăşurate în patru încăperi, reconstituie tulburător, graţie exponatelor autentice, încărcate cu o multitudine de conotaţii evocatoare (cărţi, caiete, rechizite şcolare, piese vestimentare, un clopoţel cu sunet argintiu, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afişe…), climatul de viată şi creaţie al poetului de la Mălini, sugerându-se coordonatele esenţiale ale operei sale şi aportul extraordinar al acesteia la evoluţia liricii româneşti contemporane.

Nicolae Labis (1935-1956), poet incandescent dar, în acelaşi timp, incredibil de matur pentru tinereţea sa, ne-a dăruit prin Moartea căprioarei (paradoxal jocul de cuvinte, ca şi scurta sa existenţă), o operă fără de moarte.

Casa Memorială Eusebiu Camilar (Udești)

Inaugurată în anul 1984, casa memoriala de la Udeşti este amplasată pe una din uliţele din centrul satului, în locuinţa moştenită de scriitor de la parinţi şi completată de el cu încă o încapere şi o verandă.

Expoziţia de bază şi spaţiile memorialistice, distribuite în trei încaperi, conţin un important fond de obiecte cu o impresionantă forţă evocatoare, sugestive pentru universul dur al operei de un realism crud, pe care Eusebiu Camilar (1910-1965) a lasat-o posterităţii în pagini de proză, de poezie şi dramaturgie.

Exponatele etalate sunt edificatoare şi în ceea ce priveşte relaţiile scriitorului cu o serie de confraţi sau, mai ales, cu lumea satului natal din care şi-a extras în esenţa aproape întreaga sa creaţie literară.

TOP